Înregistrare în vederea realizării vaccinării, la centru de vaccinare din cadrul SUUB

posted in: noutati, Noutati Din Stomatologie | 0

Înregistrare în vederea realizării vaccinării, la centru de vaccinare din cadrul SUUB

Dragi colegi,

În urma feedback-ului primit de la medicii stomatologi din București privind unele inconveniențe în procesul de înregistrare, pe platforma guvernamentală, în vederea vaccinării anti-COVID-19, Colegiul Medicilor Stomatologi din București a efectuat unele demersuri pentru a veni în ajutorul membrilor.

Vă punem la dispoziție modalitatea prin care vă puteți înregistra pentru vaccinare, completând formularul de mai jos.
VĂ RUGĂM să folosiți acest formular doar dacă NU ați reușit să vă programați pe platforma ROVACCINARE.

Datele completate din formular vor fi trimise, zilnic, către centrul de vaccinare, organizat la Spitalul Universitar de Urgență București, cu adresa: Splaiul Independenței, nr.169, sector 5.

După completarea formularului, în ziua următoare, veți fi contactat prin sms/apel telefonic, pentru a vi se comunica data și ora programării, în vederea vaccinării.
ATENȚIE! Prin această metodă de înregistrare NU puteți să alegeți dumneavoastră ziua și ora, ci veți fi programat automat.

Datele din formular sunt asumate prin declarație pe proprie răspundere, de către fiecare din dvs. și în cazul furnizării unor informații false, ele pot fi subiectul unei anchete penale, conform prevederilor articolului 326, din Codul Penal privind falsul în declarații.

Cu prietenie,
Echipa CMSB

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *